Directorul General al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (CNAIR), Cristian Pistol, a anunțat că a verificat joi stadiile celor mai importante lucrări de infrastructură rutieră de pe raza #DRDPCraiova. El a informat publicul cu privire la stadiul lucrărilor.
„Astfel, pe tronsonul I al drumului expres #Craiova – #Pitești, au început lucrările de organizare pentru finalizărea construcției celor 17,7 km dintre Craiova și #Robănești.
Termenul contractual este de 18 luni dar antreprenorul și-a asumat că va crește progresiv mobilizarea astfel încât să putem circula pe acest tronson la finalul anului #2024.
Pe tronsonul III, stadiul lucrărilor a ajuns la aproape 90% și se lucrează intens pentru a pune în trafic la finalul acestui an toți cei 31,75 km dintre #ValeaMare și #Colonești.
Lucrările pe tronsonul IV, #Colonești – #Oarja – #Pitești, în lungime de 31,8 km, au ajuns la un stadiu fizic de aproximativ 50% și sunt convins că antreprenorul român se va mobiliza exemplar, astfel încât să se poată deschide circulația cât mai repede, la finalul 2024.
În concluzie, pot spune că există șanse reale ca la finalul anului 2024 cetățenii să poată parcurge fără întrerupere cei 121 km ai drumului expres Craiova – Pitești.
Tot astăzi am verificat situația lucrărilor de pe șantierul variantei ocolitoare #CraiovaSud (#DN56 – #DN55 – #DN6)!
Nu sunt mulțumit de ritmul acestora deoarece constructorul italian este slab mobilizat în șantier. Lucrările au ajuns în prezent la un stadiu fizic de doar 52%, iar angajamentul constructorului este să finalizeze în iunie 2024. Antreprenorul trebuie să înțeleagă faptul că lucrurile s-au schimbat în ultimii ani și astfel de situații nu mai sunt îngăduite sau trecute cu vederea, a se vedea exemplele Tirrena Scavi și Todini. Nu vreau sa ajungem în această situație!
Suntem un partener onest și ne îndeplinim obligațiile, ceea ce cerem și de la antreprenorii care au încheiat contracte cu noi”, a scris Cristian Pistol pe pagina sa de Facebook.